Distribuitorii au acum obligația să îi racordeze în termen de 90 de zile pe toți clienții casnici, precum și pe cei noncasnici aflați la mai puțin de 2.500 metri de rețele, și să asigure finanțarea și realizarea proiectării și execuției instalațiilor de racordare, costuri ce urmează a le fi recunoscute în tarifele reglementate achitate de toți consumatorii din rețele pe facturile lor lunare.
Compania invocă creșterea cu 7,87% a costurilor cu energia electrică și cu 5% a celor de personal, precum și avansul cheltuielilor de amortizare, urmare a unei reevaluări a activelor, și sporirea costului îndatorării pentru finanțarea obiectivelor de investiții care aparțin domeniutui public at statului.
Imensa majoritate a consumatorilor casnici de pe segmentul reglementat sunt clienți ai unuia dintre cei doi mari furnizori care controlează, cumulat, peste 90% din acesta, E.ON și Engie. Este pregătită o nouă regulă, conform căreia operatorii sistemelor locale de distribuție vor fi obligați să racordeze toate persoanele fizice și firmele care solicită acest lucru și să finanțeze singuri toate lucrările aferente, chiar dacă apreciază că aceste investiții nu se justifică economic.
Prin noua legislație fiscală aplicabilă sectorului de țiței și gaze, programată să intre în vigoare în 2017, rata efectivă de impozitare a companiilor petroliere nu va depăși nivelul de 60%, care este media practicată la nivel internațional, se arată în ultima ediție a programului de convergență economică, elaborată de Guvern.